Autorităţile americane sunt așteptate să anunțe pe 15 octombrie o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, iar această decizie se aplică de anul viitor, au precizat surse guvernamentale.
Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România” care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, campanie anunțată de premierul Marcel Ciolacu pe 18 iulie.
„Lansăm astăzi campania Calificăm România şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern de la acea dată.
Anterior, prezent la recepția organizată cu prilejul celei de-a 248-a aniversare a Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, la Ambasada SUA în România, Marcel Ciolacu a subliniat angajamentul României de consolidare a parteneriatului cu Statele Unite ale Americii.
Cu această ocazie, și președintelui Klaus Iohannis, a reamintit obiectivul comun de includere a României în programul Visa Waiver.
La jumătatea lunii iunie, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, susținea că România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver.
„Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a mai precizat ambasadorul României la Washington.
El a declarat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, pe lângă acest criteriu, de a fi sub 3% rata de respingere a vizelor într-un an fiscal american.
Sursa FOTO: caricom.org